
În urmă cu patru ani, am început o colaborare cu Ministerul Apărării din Lituania. Ceea ce a început cu o livrare de corturi gonflabile RAPID s-a transformat în ceva de care suntem cu adevărat mândri: 1.300 de corturi și 40 de hangare din aluminiu care sprijină acum soldații lituanieni pe teren.
Parteneriatul nostru alături de Ministerul Apărării din Lituania a fost unul aparte. De la primele corturi similare cu corturile RAPID, la hanagre pe comand și până la cea mai recentă livrare de corturi din aluminiu SG, fiecare etapă ne-a învățat mai multe despre ceea ce înseamnă cu adevărat misiunile de apărare.

Soluții gonflabile
În 2021, când armata lituaniană avea nevoie de corturi care să poată fi montate rapid și să reziste la condiții dure, noi am livrat 200 de corturi gonflabile de înaltă presiune RAPID 606. În anul următor, am livrat alte 90 de corturi RAPID 506 și am construit un sistem complet, care include podea modulară, compresoare de aer, echipamente de iluminat și încălzire, truse pentru reparații și module de conectare care permit numeroase configurații ale corturilor.
Apoi, în 2023, ne-am confruntat cu o provocare: un hangar gonflabil pentru reparații care trebuia să mențină o temperatură internă de +16 °C, în timp ce temperatura externă era de -30 °C. Echipa noastră a livrat un cort gonflabil AZM, care putea face asta și chiar mai mult: rezistent la vânturi de până la 80 km/h, impermeabil, capabil să suporte sarcini de zăpadă de 25 kg/m².
Corturi clasice din aluminiu și hangare personalizate cu deschidere liberă
Între 2023 și 2025, LANCO a furnizat peste 40 de hangare din aluminiu și peste 1.000 de corturi cu schelet din aluminiu SG în diverse configurații. Corturile clasice din aluminiu sunt echipate cu module de conectare, sistem de iluminat, sistem HVAC (Incalzire, Ventilatie si Aer Conditionat) și podea modulară.
Hangarele din aluminiu au fost dezvoltate pentru a îndeplini cerințele operaționale ale Ministerului Apărării și pentru a ofer confort și practicitate. Toate hangarele sunt echipate cu sistem de izolație, sistem de iluminat, sistem HVAC și podea modulară.
Dintre toate acestea, 10 hangare au fost instalate în baze militare, iar alte 10 au fost amplasate în tabere militare dedicate.
În cele din urmă, ceea ce contează cu adevărat este faptul că fiecare livrare a presupus și instruirea soldaților la fața locului. Pentru că un cort este la fel de bun precum oamenii care îl pot monta rapid atunci când este nevoie.
Motivați de feedbackul clienților noștri
De-a lungul acestei călătorii, colegul nostru, Claudio Mariottini, a vizitat în mod regulat sediul central al armatei și a purtat discuții cu soldații care utilizează soluțiile noastre în fiecare zi. Feedbackul lor a stat la baza acestor soluții pe care le-am furnizat, în diverse dimensiuni.
Astăzi, 1.300 de corturi și 40 de hangare mai târziu, marcăm această etapă importantă ca pe o fundație. Armata lituaniană ne-a învățat că un parteneriat adevărat înseamnă să fii prezent, să asculți și să oferi soluții care funcționează atunci când viețile unor oameni depind de ele.

