Disaster Expo USA 2024: Eveniment global pentru managementul situațiilor de urgență

Disaster Expo USA 2024: Eveniment global pentru managementul situațiilor de urgență

Pe 6 și 7 Martie ne-am alăturat celor mai bine de 4700 de profesioniști din domeniul intervențiilor în situații de urgență care au participat la Disaster Expo USA 2024. Evenimentul mult așteptat a avut loc în însoritul Miami Beach, expozanții prezentând unui public global soluții inovatoare de gestiune a situațiilor de urgență.

Profesioniști din numeroase sectoare precum sănătate, aviație, administrații publice, organizații umanitare, s-au întâlnit pentru schimb de idei și bune și practici și pentru a descoperi noi oportunități de colaborare. Participanții au avut ocazia să cunoască numeroase companii și produse noi, printre care adăposturi anti-furtună, soluții complet integrate și rapid implementabile, echipamente pentru intervenții în caz de catastrofă.

Într-o epocă în care comunitățile locale din întreaga lume se confruntă cu efectele negative ale schimbărilor climatice și ale dezastrelor naturale, corturile LANCO pot face diferența în situațiile limită. Pe parcursul celor două zile ale expoziției, colegii noștri au purtat numersoase discuții interesante cu profesioniști din domeniul intervențiilor în caz de urgență, oferindu-le suportul necesar pentru nevoile lor. Privim cu încredere spre colaborarea cu noii parteneri întâlniți în cadrul expoziției, pentru a le furniza soluțiile logistice de care au nevoie!